Înainte de 1989
Monah, episcop, mitropolit al Moldovei, apoi patriarh în ultimii ani ai regimului. Ca și înaintașii, a lucrat sub Decretul 177/1948.
În 1989 a părăsit temporar scaunul, apoi s-a întors la cererea Sinodului. Gestul de iertare din anii ’90 rămâne partea luminoasă a acestei crize.
Nu e util să-l judecăm doar după ianuarie 1990: mandatul lung de după aceea a schimbat fața parohiilor.
Renașterea: biserici, seminare, canonizări
După 1989 s-au redeschis mănăstiri, s-au hirotonit preoți, s-au zidit biserici în cartiere noi. Teoctist a binecuvântat acest val, nu l-a frânat.
Canonizări de sfinți români (Cuvioasa Parascheva era deja, dar șirul sfinților martiri și cuvioși s-a lățit) au dat calendarului chipuri aproape de casă.
Seminarele s-au umplut. Generația de preoți de azi s-a format, în bună parte, sub binecuvântarea lui.
Biserică în spațiul public
Slujbele de Paște și de Crăciun televizate au adus Liturghia în casele celor care nu îndrăzneau încă să intre în biserică.
Vizita papei Ioan Paul al II-lea la București (1999) · prima a unui pontif într-o țară ortodoxă · a fost un gest de curaj pastoral, nu de „vânzare a credinței”.
A ținut BOR prezentă în educație și asistență socială, după decenii în care statul interzicea milostenia publică.
De ce contează azi
Dacă poți intra duminica într-o biserică nouă, cu preot tânăr și cor, e roadele renașterii de sub Teoctist.
A pregătit terenul pentru Catedrala Mântuirii Neamului, finalizată sub succesorul său.
Model de iertare publică: un întâistătător poate spune „am greșit” fără să dărâme Biserica.