Decretul 177/1948 și reorganizare forțată
Decretul 177/1948 a supus cultele Secretariatului Cultelor. Biserica a pierdut mitropolii din teritoriile anexate URSS.
Episcopi acuzați de „legionarism” au fost arestați; locuri sfinte naționalizate parțial.
Patriarhul Nicodim a murit în circumstanțe controversate; Justinian a fost impus ca succesor.
Patriarhul Justinian Marina și politica de supraviețuire
Justinian (1948–1977) a promovat „Socialismul cu față umană” teologic, pomenind conducerea la slujbe, dar a păstrat seminare deschise și a apărat unele mănăstiri.
A coordonat editarea sinaxarelor, tipărirea Bibliilor limitate, relația cu Ortodoxia mondială (WCC parțial).
Criticii vorbesc despre colaborare; apărătorii despre martiriu administrativ.
Persecuție și rezistență
Preoți și monahi au fost trimiși la Aiud, Gherla, Peninsula. Greco-catolicii au fost suprimați brutal (1948–1951).
Nicolae Steinhardt (mărturisire la Baptismul din 1960) și Arhim. Iustin Pârvu (închisoare, apoi Petru Vodă) exemplifică rezistența.
Dușmanul declarat al Bisericii era „legionarismul” și contactele occidentale.
Control liturgic și viața publică
Slujbele au fost monitorizate; homiliile cenzurate. Patriarhia a participat la delegații oficiale, uneori la expense credibilității.
Totuși, botezurile, înmormântările, sărbătorile au menținut Ortodoxia ca religie majoră.
După 1965, regimul a relaxat parțial controlul, permițând tipar religios limitat.
Căderea regimului și reabilitare
Revoluția din 1989 a deschis procesul de reabilitare al martirilor și de reevaluare a colaborării.
BOR a publicat parțial arhive, a canonizat noi sfinți ai închisorilor.
Decretul 177 rămâne simbol al epocii în care Biserica a fost sub stat totalitar.