Recunoaștere și structură ecleziastică
Patriarhul Matei I a confirmat mitropolia în 1401, cu Iosif ca prim mitropolit documentat stabil. Jurisdicția cuprindea Moldova și, temporar, părți din Transilvania românească.
Mitropolitul sfințea domnul, convoca sinoduri locale, judeca cazuri canonice. Mănăstirea Probota și Dragomirna au fost reședințe episcopale.
Legătura cu Constantinopolul era menținută prin stavropighii și danii.
Ștefan cel Mare și apogeul spiritual
Domnia lui Ștefan cel Mare (1457–1504) a coincis cu înflorirea mitropoliei. Mitropolitul Teoctist I a participat la ctitoriile Putna, Voroneț, Neamț.
Îndreptările lui Ștefan cel Mare (1640, compilate ulterior) reflectă drept bizantin adaptat Moldovei.
Școala de la Voroneț și alte ateliere au produs fresce cu genealogii din Vechiul Testament și scene hagiografice.
Vasile Lupu și reforme culturale
Vasile Lupu (1634–1653) a ctitorit Trei Ierarhi la Iași, a convocat sinoduri, a sprijinit tiparul. Mitropolia a devenit centru panortodox temporar.
Legături cu Kievul și Athosul au adus manuscrise și tipar.
Epoca lupuiană pregătește mutarea mitropoliei spre Iași.
Sec. XVIII–XIX: Iași și Unirea
Capitala la Iași (1564 definitiv) a mutat mitropolia. Epoca fanariotă a adus mitropoliți greci și români. Seminare teologice pregăteau preoția.
Mitropolia a sprijinit Unirea Principatelor și participarea la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (1918) prin ierarhii moldoveni.
Mitropolitul Veniamin Costachi și succesorii au navigat reformele moderne.
Moștenire artistică și liturgică
Pictura exterioară, arhitectura trilobată, icoanele moldovenești sunt exportate simbolic în diaspora și în Catedrala Mântuirii Neamului.
Mitropolia Moldovei continuă astăzi ca Mitropolia Moldovei și Bucovinei, cu sediul la Iași.
Neamț rămâne „Athosul românesc”, legat direct de această eră.